Ritualurile au înlocuit auto-disciplina, credinta a înlocuit perspectiva, şi rugăciunea a înlocuit înţelegerea.

joi, 8 februarie 2018

Tu Insuti - ultima piedica

                 Plecand in cautarea Sinelui Superior, in timp, ti se schimba sistemul de raportare si implicit punctul de referinta. Ajungi sa-ti impui si sa folosesti perspective mai inalte si mai cuprinzatoare.
Renuntarea la vechile sisteme si referinte are loc in mod natural, chiar daca te-au format si te-au propulsat in ascensiunea ta. Cu cat urci mai sus si aerul devine mai rarefiat iar orizonturile mai ample, partea de jos devine o mocirla care pare sa te tina in loc, sa te traga inapoi, iar tu in zbaterea devenirii tale vrei sa te dezici de tot si toate. Urci si mai mult, trairile si intelegerea iti deschid noi orizonturi. Orizonturi iluzorii vei constata in timp. O iei de la capat, te intorci si incerci sa te regasesti pe tine, insa cata deziluzie, cata suferinta, ce prapastie intre ce ai vrut si ce ... n-ai gasit.
Usor, usor realizezi ca nu mai esti cel ce a fost. Esti cel ce esti ACUM. Din acest moment ESTI, esti fiinta plenara pe care ti-ai dorit-o, in care ai sperat sa te transformi. Esti acolo ... sus, esti una cu spatiul, esti Totul si tot odata nimic, esti picatura din ocean. Ti-ai gasit Sinele, esti una cu el, te bucuri, inveti, traiesti si mori odata cu fiecare experienta.
Si totusi ceva lipseste si te privesti nelamurit si te intrebi care-i problema.
Acum cand ESTI, cand intelegerea iti asigura perceptii si trairi nebanuite, tu inca nu ti-ai gasit eliberarea spirituala ultima, "pacea paradisiaca aflata dincolo de intelegere" ori "constiinta cosmica".
Te reantorci la tine, te analizezi, te descompui si te recompui de mii de ori. Incerci "N" variante, te supui haosului, te imbraci in Lumina, devii una cu Lumina si totusi ...
Deznadajduit, imprastiat si bulversat te abandonezi, te dezici de tine.
Si in sfarsit intelegi ...
Renuntarea de sine, la Sine, te dizolva in Ocean devenind una cu Creatia.

“Ca un val va veţi topi în oceanul fericirii care se află aici şi veţi deveni una cu el; o neîncetată moarte şi renaştere, o picatură în oceanul de iubire. O, ce extaz! O, ce fericire sublimă! Ce desavârşită pace şi iubire!"


duminică, 4 februarie 2018

AGAPE


Folosit în scrierile antice, agape semnifică o iubire care alege şi care se manifestă ca un act al voinţei. Ea înseamnă abandon şi negare de sine în favoarea şi de dragul celui iubit, este o dragoste sacrificială, care în lume apare doar ca elan, ca o adiere venită din afară, şi nu ca factor determinant de viaţă. De aceea ea nu se manifestă prin trăsături omeneşti şi contingente, ci dumnezeieşti şi absolute.
Avand in vedere corelatia cu iubirea manifestata de Dumnezeu pentru om, tind sa contest ideea de alegere (nu si pe cea de act de vointa insa).
Agape are la bază prețuirea celuilalt (fie că o merită sau nu).
Agape nu este o dragoste care se aprinde datorită faptului că celălalt are merite deosebite, ci își are originea în caracterul celui ce o initiaza.
Agape continuă să iubească chiar si atunci cînd nu i se răspunde la fel. Chiar si in momentul in care celălalt nu se mai face vrednic de a fi iubit. Agape este o dragoste necondiționată de purtarea celuilalt, este un act de voință din partea celui ce iubește, nefiind un sentiment trecator.
Agape dorește numai binele celuilalt și se se daruieste pe sine. Aceasta nu înseamnă că este o dragoste iresponsabilă care împlinește poftele celuilalt sau calcă legea pentru binele celuilalt, ea nu este o dragoste oarbă. Evident ca nu este o dragoste iresonsabila. Nu cu exteriorul ci in ceea ce priveste persoana ce o exercita. Cel ce iubeste nu incalca libertatea celor din jur ci libertatile proprii si regulile  proprii. Este o dragoste oraba avand in vedere ca este neconditionata de reactiile, atitudinea, comportamentul, reciprocitatea manifestate de celalalt. Sau este genul de dragoste ce joaca rolul de orb pentru a-si masca sau justifica alegerile.
Este considerata o iubire necesara, dar nu suficienta. In afara de matematica si argumente logice nu accept ideea de necesar, dar nu suficient. Mai ales cand vine vorba de iubire. Un sentiment ajuns la apogeu nu poate fi necesar, dar nu suficient. Daca nu este suficient, atunci nu mai este nici necesar.
Este de altfel cea mai mare dintre virtuţi, pentru că fără ea, orice faptă, oricît de măreaţă, nu înseamnă nimic. Ea este condiţie a actului mîntuirii, căci este sursa şi motorul faptelor bune.

Informatii preluate de pe : https://mademoisellemalchance.wordpress.com/2011/01/18/tipuri-de-iubire/