Senzaţii eterice ale Timpului în care vidul îşi surîde lui însuşi...
Melancolia — nimb vaporos al Temporalităţii.
Existenţa demoniacă ridică fiece clipă la demnitatea de eveniment. Acţiunea — moarte a
spiritului — emană dintr-un principiu satanic, încît luptăm în măsura în care avem ceva de ispăşit.
Mai mult decît orice, activitatea politică e o ispăşire inconştientă.
Sensibilitatea faţă de timp pleacă din incapacitatea de a trăi în prezent. Îţi dai seama în fiece
clipă de mişcarea nemiloasă a vremii, care se substituie dinamismului imediat al vieţii. Nu mai
trăieşti în timp, ci cu el, paralel lui.
Fiind una cu viaţa, eşti timp. Trăindu-l, mori împreună cu el, fără îndoieli şi fără chin.
Sănătatea perfectă se realizează în asimilarea temporală, pe cînd starea de boală este o disociere
echivalentă. Cu cît percepi mai bine timpul, cu atît eşti mai înaintat într-o dizarmonie organică.
În mod firesc, trecutul se pierde în actualitatea prezentului, se însumează şi se topeşte în el.
Regretul — expresie a acuităţii temporale, a dezintegrării din prezent — izolează trecutul ca
actualitate, îl vitalizează printr-o adevărată optică regresivă. Căci în regret trecutul păstrează o
virtute de posibil. Un ireparabil convertit în virtualitate.
Cînd ştii neîncetat ce agent de distrugere e timpul, sentimentele care se înjghebează în jurul
acestei conştiinţe încearcă să-l salveze pe toate laturile. Profeţia este actualitatea viitorului, precum
regretul a trecutului. Neputînd fi în prezent, transformăm trecutul şi viitorul în prezenţe, încît
nulitatea actuală a timpului ne uşurează accesul infinităţii lui.
Emil Cioran - Amurgul Gandurilor
