- Hassan..., te-am așteptat.
- M-a așteptai?
- Pentru a fi martor al morții mele.
- De ce eu? Imi e atât de frică de moarte ...
- Tocmai de aceea. Dacă bebelușului din întunericul pântecelui mamei i s-ar spune:
„Afară, există o lume cu lumină, cu munți înalți, mări vaste, câmpii ondulate, cu frumoase grădini înflorite, cu pârâuri, cu un cer plin de stele și un soare arzator ... si tu, în fața tuturor acestor minuni, rămâi închis în acest întuneric ..."
Copilul nenăscut, care nu știe nimic despre aceste minuni, nu ar crede nimic din asta. La fel ca noi, când ne confruntăm cu moartea ... De aceea ne este frică.
- Dar, nu poate fi lumină în moarte, pentru că este sfârșitul tuturor lucrurilor.
- Cum poate moartea să fie sfârșitul a ceva, care nu are un început?
- Hassan, fiul meu, nu fi trist în noaptea nunții mele.
- Noaptea nuntii dumneavoastra?
- Da. Nunta mea cu eternitatea ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu