CAPTROMANCIA DIVINAŢIA CU OGLINDA NEAGRĂ DE OBSIDIAN

Oglinda neagră sau saturniană - Un instrument transmis din generaţie în
generaţie de masoni din vremea Renaşterii şi folosit la invocarea
spiritelor.
Puţini ştiu că Eminescu avea preocupări oculte printre
care şi captromancia (divinaţia în oglindă) fapt ce ia lărgit orizontul
cunoaşterii cu lumea de dincolo, cea pe care nu o văd decât vizionarii
şi poeţii.
Unul dintre elementele care concură la conturarea unei
dimensiuni mistice, este cel al "oglinzilor întunecate" (cu
izomorfismele "oglinzi de marmur negre", "zid de marmur negru", "oglinda
ca o tablă neagră" etc.). Uzitat de Eminescu ca un simbol al unei
vederi mediumice, transsenzoriale, acest motiv are o clară emergenţă
mistică, fiind cunoscut în ocultism sub numele de "oglinda constelată"
sau "saturniană.
Vulgarizată de spiritism şi tratatele de magie
naturală, captromancia nu definea în Evul Mediu doar divinaţia cu
ajutorul oglinzii, ci şi speculaţia, reflexia asupra trecutului,
prezentului şi viitorului pe calea autoscopiei.
Dar să-l lăsăm pe
Eminescu să ne descrie cum decurgea o experienţă ocultistă cu această
oglintă saturniană a magicienilor: "Deschide o uşă mare şi intră într-o
sală a cărei podea era o unică OGLINDĂ de aur... Sală fără
acoperământ... Deasupra cerul cu toate oceanele de stele... În Oglindă ,
cerul cu toate oceanele de stele... I se părea că e un greier amărât
suspendat în nemărginire...
-Isis, strigă el spre OGLINDĂ...Isis, apari!
Tabla se-negri şi deasupra-i apărură scrieri albe... Chipuri de oameni şi animale..." (Avatarii faraonului Tla, 1872).
Motivul
"oglinzii de aur", acest suport al unei vederi mediumice, este reluat
de Eminescu şi în versuri, semn al unui interes deosebit. Iată-l de
pildă în Egipetul:
"În zidirea cea antică, sus în frunte-i turnul maur,
Magul priivea pe gânduri în OGLINDA lui de Aur"...
Un loc comun în ocultism, "oglinda de aur" sau "oglinda constelată defineşte cerul în care se oglindeşte chipul lui Dumnezeu.
Ocultiştilor
li se datorează chiar o materializare a "oglinzii-uranice" sau
"saturniene". Este vorba de o mirifică oglindă neagră de obsidian, un
"artefact aztec" deţinut întâi de anticarul Horace Walpole pe care
grupurile de iniţiaţi şi l-au transmis din generaţie în generaţie, din
vremea Renaşterii până în zilele noastre.. Această oglindă magică a fost
legată de numele cabbalistului şi ocultistului elizabethan Sir John
Dee, autorul Monadei hieroglifice şi magul pe care Shakespear şi l-a
luat de model pentru personajul Prospero din Furtuna. Conform legendei,
lui Dee i-ar fi apărut în timp ce studia manuscrisul Clavis
steganographiae al abatelui Trithemius ( mentorul lui Agrippa şi
Paracelsus) o fiinţă celestă învăluită într-o aură de lumină. Heruvimul
din mandorlă i-a lăsat lui Dee o oglindă neagră, rotundă, şlefuită
dintr-o bucată de obsidian, care poate fi văzută şi astăzi la British
Museum, spunându-i în "limba enochiană" că privind acest cristal va
putea vedea mirifica lume a vieţii de după viaţă. Câteva din
conversaţiile necromantului Dee cu spiritele "lumii de dincolo" au fost
adunate în manuscrisele din Quinti libri Mysteriorum.
Dincolo de
vulgarizările spiritiste, motivul oglinzii negre a trecut cu aureola lui
de conotaţii filosofice şi în instrumentarul Masoneriei. Asfel, la gr. 2
din Ritul Scoţian Rectificat, zis şi Templier german, iniţiatul este
adus de cei doi supraveghetori în faţa oglinzi acoperite de o perdea de
catifea neagră. În timp ce oglinda este dezvelită, primul supraveghetor
spune: "Priveşte cine eşti!".
În concluzie, putem spune acum că
motivul oglinzii negre se alătură multor altor elemente desprinse de
Eminescu dintr-o tradiţie ocultă, care toate au contribuit la edificarea
unei dimensiuni mistic-aplicative în poezia eminesciană, o dimensiune
regală şi sacerdotală în care regăsim toată forţa şi profunzimea
curentului de subterană, ocult, al romantismului european. Extras din
Literatura luciferiană- Radu Cernătescu.