Ritualurile au înlocuit auto-disciplina, credinta a înlocuit perspectiva, şi rugăciunea a înlocuit înţelegerea.

miercuri, 17 martie 2021

Lansarea romanului „Michelangelo ereticul“ de Matteo Strukul

"Să sculptezi în numele luminii
Luă dalta.
Lovi cu ciocanul atât de tare, încât tot brațul păru să-i tremure și energia eliberată ajunse la umăr, apoi la gât și tot mai sus până la cap.
Iubea statuia lui Moise, o sculptase sperând că măcar în parte îi va semăna. Dar acum hotărâse că, așa cum e, nu mai merge.
Dacă privea drept în față, ochii profetului s-ar fi oprit pe însăși emblema superstiției catolice, acel altar al lanțurilor care ar fi reprezentat piatra de temelie a unei puteri temporale la care Biserica n-avea de gând câtuși de puțin s-o renunțe. Iar el nu voia să contribuie la perpetuarea unei asemenea rușini.
Știa însă că exact în stânga statuii, atunci când va fi așezată la locul ei, o fereastră urma să dea lumina din care să se hrănească privirea profetului: o lumină curată, pură, lipsită de orice imperfecțiune politică și lumească.
De aceea trebuia să facă în așa fel încât Moise să privească spre stânga: de la altar spre sursa de lumină.
Iată motivul pentru care trebuia să lucreze încă o dată marmura.
...
Se uită la ce făcuse.
Acum Moise privea în partea stângă. Departe de un altar unde erau venerate lanțurile Sfântului Petru și se dădeau indulgențe. Departe de o Biserică care se pierduse pe ea însăși."
Traducere din italiană și note de Gabriela Lungu
(Editura Humanitas Fiction, 2021, Colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu)
Participă: Gabriela Lungu, traducătoarea cărții, Nicoleta Munteanu filolog co-fondatoare alături de Emil Munteanu a proiectului ALECART și Cosmin Ungureanu istoric de artă, curator de artă europeană al Mnar Arts și lector Fundatia Calea Victoriei.
Moderator: Smaranda Bratu Elian, profesor universitar, reputat italienist și traducătoare.
Pentru a viziona prezentarea video, accesati linkul: 

https://fb.watch/4hSuoGuxE9/

sâmbătă, 27 februarie 2021

Sunyata Project × Bird Of Satori

Vid de minţi

Bâjbâim în această realitate
de tumultuoase privaţiuni,
bogată în artificialitate
tapetată cu roşii minciuni.
Idealuri crezute infailibile,
inimi împietrite rămase pe un pod glacial,
rătăcim într-un tablou psihosocil
sau blocaţi într-un golf special
cu vid de minţi... deci stăm cuminţi
că-i vid de amprente şi vid de dinţi,
e vid de orizont deci... vid de minţi.

poezie de Doina-Maria Constantin

joi, 25 februarie 2021

Nisargadatta Maharaj - Timeless Source

        Just live your life as it comes.
        Keep quietly alert, inquiring into the real nature of yourself.
        Perception is based on memory and is only imagination.
        The world can be said to appear but not to be.
        Only that which makes perception possible is real.

        You agree to be guided from within and life becomes a journey into the unknown.
        Give up all names and forms, and the Real is with you.
        Know yourself as you are. Distrust your mind and go beyond.
        Do not think of the Real in terms of consciousness and unconsciousness.
        It is utterly beyond both.
        It gives birth to consciousness.
        All else is in consciousness.

        Nothing you can see, feel or think is so.
        Go beyond the personal and see.
        Stop imagining that you were born.
        You are utterly beyond all existence and non-existence,
        utterly beyond all that the mind conceives.
        Question yourself: Who am I?
        What is behind and beyond all this?
        Soon you will see that thinking yourself to be a person is mere habit built on memory.
        Inquire ceaselessly.

        Just be aware of your being here and now.
        There is nothing more to it.
        In reality you are not a thing nor separate.

        You are the infinite potentiality, the inexhaustible possibility.
        Because you are, all can be.
        The universe is but a partial manifestation of your limitless capacity to become.
        You are neither consciousness nor its content.
        You are the timeless Source.
        Disassociate yourself from mind and consciousness.
        Find a foothold beyond and all will be clear and easy.

         
        —Nisargadatta Maharaj   from I am That

luni, 1 februarie 2021

Sacred Silence in Sufism and the Vedanta

Seyyed Hossein Nasr, unul dintre cei mai importanți experți din lume în știință și spiritualitate islamică, și Swami Atmarupananda, renumit profesor de hinduism, vor vorbi despre Compasiunea ca fiind intrinsecă a ceea ce suntem cu adevărat - adevăratul Eu, „imaginea lui Dumnezeu” care este liber de orice înstrăinare. Și aceasta este înțelepciunea însăși, iubirea însăși, descoperită în tăcerea interioară - punctul nemiscat care ne unește atât cu Dumnezeu, cât și cu universul.

Sufism and the Yogic Bodies

luni, 25 ianuarie 2021

Rumi -Chemarea iubirii (Sufi poem)

In fiecare clipa, de pretutindeni, rasuna chemarea iubirii: Noi ne inaltam catre cer, cine vrea sa vina cu noi? Noi am fost in paradis, am fost prieteni ingerilor, Iar acum ne intoarcem acolo, caci acolo este taramul nostru. Noi suntem mai presus de orice paradis, mai nobili si mai puri decat ingerii: De ce sa nu ne ridicam chiar deasupra acestora? Telul nostru este Suprema Maiestate. Ce are de-a face perla cea fina cu lumea plina de noroi? De ce ati coborat aici? Luati-va bagajele si mergeti inapoi. Ce este acest loc? Sansa este cu noi, sacrificiul este al nostru!... Precum pasarile marii, oamenii vin din ocean, oceanul sufletului. Cum ar putea aceasta pasare, nascuta din mare, sa-si faca cuib aici? Altfel cum ar putea valul sa urmeze valului ce vine din suflet? Valul numit "Nu sunt eu Stapanul tau?" a venit si a spart vasul acestui corp; Iar atunci cand vasul este spart, viziunea clara revine Si odata cu ea (survine) fuziunea deplina cu EL.